De veghe in lanul de secara...

In ultima zi de scoala, ca de obicei e plictiseala totala... Asa ca impreuna cu o prietena S. am decis sa facem o vizita la biblioteca. Acolo m-am hotarat sa citesc ceva cat mai interesant, dar nu stiam exact ce... Asa ca uitandu-ma la nenumaratele carti de pe rafturi mi-a atras atentia aceasta... Auzisem de mult de ea, dar nu am avut niciodata ocazia sa o citesc, asa ca am pus mana pe ea.
E o carte destul de buna, din punctul meu de vedere, o carte de "o baie prelungita" cum ii place tatalui meu sa spuna. Cartea am terminat-o destul de repede, e scurta si chiar mi-a placut. Sa va spun cateva idei...
Protagonistul e un baiat de vreo 16 ani, care a suferit mult dupa moartea fratelui sau Allie si care nu suporta aproape nimic ( de fapt pe tot parcursul cartii o sa aveti ocazia sa vedeti expresii de genu "asta ma enerveaza", "asta mi se pare penibil" etc. la un moment dat poate deveni chiar enervant). Tipul este dat afara de la scoala pentru ca nu a trecut decat la engleza...nu ca ar fi prost, dar e cam nepasator din fire. In fine, pleaca de la scoala fara sa le spuna nimic parintilor si sta la hotel o perioada pana ar trebui sa inceapa vacanta. El este hotarat sa plece departe, sa inceapa o viata noua. Cea care il face sa se razgandeasca este sora lui mai mica, care il face sa inteleaga ca viata are si parti frumoase si ca nu poate trai urand fiecare lucru din jurul lui. Astfel el realizeaza ca i-ar placea sa lucreze undeva unde sa aiba grija de copii, sa nu se raneasca, sa nu iasa din lanul de secara...
In sfarsit, este o carte reusita, care te face sa iti pui unele intrebari in legatura cu ceea ce faci cu viata ta, unde esti si unde ai vrea sa fi...

Acum citesc "Leaganul pisicii", pare destul de ok la prima vedere....


Pe curand!!!

Prima postare din acest an...

Nu am mai postat de o lunga perioada din timp...as vrea sa va spun ce am mai facut, dar probabil mi-ar lua prea mult timp si v-as plictisi. Asadar nu-mi ramane altceva de facut decat sa va doresc un an nou cat mai fericit!!!

Need a break. A summer break

There comes this time of the year...

E perioada aceea a anului in care nu iti doresti decat o pauza; iti doresti sa ajungi acasa, sa-ti arunci undeva pe un scauna ghiozdanul, geanta, laptopul si toate grijile si sa te pui in pat. E perioada din an in care oricat te-ai forta, in fiecare luni te trezesti cu gandul la vineri. Visezi sa te poti pune in pat si sa sti ca poti sa dormi oricat pentru ca a doua zi nu ai nicio obligatie. Vei lenevi astfel 2-3 zile, dupa care vei realiza ca te plictisesti groaznic si atunci iti vei cauta prietenii... Vor urma niste luni pline de relaxare, amuzament si armonie, de care bineinteles te vei satura si iti vei dori sa se termine odata vacanta si sa iti reincepi munca...

Acum e timpul sa visezi, sa numeri fiecare saptamana, fiecare zi pana la vacanta. Incepi sa te recalcitrezi la orice lucru, cat de marunt, nimic nu-ti mai convine si depui eforturi din ce in ce mai mari sa nu strici ce ai obtinut pana acum. Sau poate deja te-ai obisnuit: muncesti mai mult cand inca te simti capabil, sa fi sigur ca daca vei strica, iti va ramane totusi o parte suficient de substantiala pentru a-ti indeplini target-ul.

Stiti de ce mi-e dor acum? Mi-e dor de mare... mi-e dor sa stau intinsa pe nisip si apoi sa ma avant in apa...

Ganduri la miez de noapte...

Cateodata lacrimile iti aduc tristete, dar de cele mai multe ori ele iti readuc linistea. Lacrimile, mici picaturi ale sufletului, apar atunci cand nici nu te astepti si te fac sa constientizezi un anumit discomfort intre tine si lumea care te inconjoara. E oare nevoie sa versi lacrimi pentru a tine putin cont de ceea ce isi doreste inima ta? De cele mai multe ori da... Suntem prea preocupati sa parem ceea ce nu suntem, sa purtam o masca care nu ni se potriveste sau sa ne complacem in situatii neplacute, din simpla obisnuinta sau pentru ca ne-am bagat in cap ideea ca asa trebuie sa fie... Stam si asteptam sa se intample ceea ce de dorim in mod obsesiv si lasam sa treaca pe langa noi marile sanse si bucurii ale vietii, sanse cu care de cele mai multe ori nu ne vom mai intalni niciodata... Traim prea mult din regrete...

E in natura omului sa caute in cele mai nepotrivite locuri si sa fie el cel gasit cand nici nu se asteapta....

Sarbatori fericite!

Sentiment...

E ciudat de cate ori te vezi pus in fata unor situatii pe care te vezi nevoit sa le accepti mai mult din obligatie...si mai ciudat e ca de cele mai multe ori acestea sunt momentele de care iti aduci aminte cu cea mai mare placere... Ma incearca un sentiment diferit...stau si ma gandesc ca am nevoie de tine...am nevoie sa te vad, sa te cunosc... dar cum voi sti daca esti cel de care am nevoie? Te voi gasi oare, vreodata? Lasa-ma sa-mi traiesc visul... lasa-ma o clipa sa fiu eu... uita-te bine la mine, incearca sa ma cunosti... sa vezi de ce am nevoie de la tine... Nu am nevoie de intrebari idioate, nici de reprosuri, nu am nevoie de certuri... poti sa intelegi asta?

Ma visez de multe ori langa tine, stiu ca esti acolo undeva si ma astepti la fel cum te astept si eu pe tine... cateodata te pot simti si atunci ma uit in jurul meu si te caut...dar nu te gasec si ma intorc din nou la ale mele... te vad doar in vise si totusi sunt sigura ca existi... Iti poti imagina cum va fi cand valurile marii ne vor privi imbratisati, minunati de imaginea ei infinita... infinita, dar impreuna o vom putea cuprinde, doar impreuna.... Te astept, stiu ca nu mai este mult pana te voi gasi... si totusi unde esti?

Ganduri...

Nu stiu voua, dar mie mi se intampla cateodata sa ma pierd in ganduri frumoase, ganduri care mai tarziu se vor transforma in vise si care de multe ori devin idealul meu pentru o perioada de timp... In saptamana asta am fost interesata de fericire... totul a pornit de la ideea ca lucrurile care acum o saptamana, o luna, un an ma faceau fericita, acum trec pe langa mine fara macar sa le observ... Am incercat sa gasesc un raspuns la aceasta intrebare banala la prima vedere si intr-un final am gasit doua posibilitati: prima ar fi ca lucrurile care ma faceau sa ma simt bine s-au repetat atat de frecvent incat au devenit o obisnuinta, iar a doua consta in ideea ca standardele mele au crescut....

Ajungand la cele doua posibilitati am incercat sa merg mai departe: oare care sa fie cea corecta? E adevarat ca un lucru care se repeta cu o frecventa ridicata nu mai are acelasi farmec; dar e la fel de adevarat ca odata cu timpul necesitatile omului cresc si pana la urma e si normal... si totusi...care e raspunsul? Iata o intrebare care ma framanta din ce in ce mai mult... uneori ma intreb daca exista cu adevarat un raspuns, alteori ma gandesc ca ambele variante sunt raspunsul...dar intotdeauna stiu ca mai am mult de trait pana sa aflu exact ce este fericirea....