Momentan stau in pat, cu laptopul in fata si ma gandesc la ziua care a trecut... O zi care m-am invatat ceva nou, ceva ce mi-a dat si inspiratia pentru acest post... Plimbandu-ma prin sectia de chirurgie a Spitalului Judetean Mures, cu un scop bine definit, nu din curizoitate si cu atat mai putin din placere, m-am oprit la usa salonului vizat si privind catre patul cel mai indepartat de la geam, i-am privit pe bunicii mei, legati de mai mult de 44 de ani de casatorie. Daca de multe ori ne intrebam de ce trebuie sa mai ajungem in situatii atat de dificile pentru a realiza legaturile bine sudate de-a lungul timpului, in momentele acelea nu te poti gandi decat la un singur lucru : voi doi si restul lumii...
Am inteles acest lucru stand la usa salonului aproximativ cinci minute, cinci minute in care ei nu au rostit mai mult de doua propozitii, dar nici nu era nevoie deoarece uneori privirile arzatoare fac mai mult decat 1000 de cuvinte. Bunicul meu, legat de pat prin doua perfuzii si o sonda, sprijinit de bunica mea, dupa o viata petrecuta impreuna fara prea mari greutati... dar probabil ca trebuia sa vina si asta pentru a o determina pe bunica mea sa se lase de fumat dupa 40 de ani... In tot acest timp, bunicul manca din ceea ce i-a pregatit de acasa sotia lui, care nu il lasa nicio zi singur, nu il lasa nicio zi fara sa ii aduca mancare pregatita cu atata dragoste de ea acasa....
Ma gandesc daca sa intru sau nu, daca nu cumva sosirea mea va strica acest moment, dar intr-un final pasesc cu emotie inauntru si soptesc un scurt salut... Ma indrept spre ei... cei care ma privesc cu atata gingasie si dragoste incat imi sterg orice regret de a fi intrerupt momentul acela magic... Discutam multe lucruri, iar bunicul meu profund emotionat ma roaga printre lacrimi sa am grija de sufletul lui pereche pana se va intoarce acasa...el nu stie ca de doua saptamani de cand se afla departe de patul lui in fiecare noapte dorm altaturi de bunica mea...
Intre timp sosesc mama si matusa mea, iar bunicul se retrage pret de 10 minute pentru a se schimba in pijamale noi, cu ajutorul jumatatii lui...nu se poate descurca singur... Vizita s-a incheiat, e timpul sa ne intoarcem acasa, ne luam ramas bun, bunica mai ramane o clipa sa-si sarute dulce sotul.... In drumul nostru spre casa suna telefonul....e bunicul: i s-a facut deja dor de ea... maine incepand cu prima ora de vizita va fi din nou acolo alaturi de el, asa cum va fi in fiecare zi pana la intoarcerea lui in sanul familiei noastre.... Cu ochii inlacrimati de aceasta intamplare realizez ca iubirea e mult mai mult decat niste clipe frumoase petrecute alaturi de o persoana, realizez ca iubirea e totul si ca in cautarea ei merita sa-ti petreci tot timpul, pentru ca pana la urma sa te gaseasca ea pe tine. Si atunci va veni un El, care iti va sterge orice alta grija din privire si isi va lua locul de onoare in viata ta, cel care iti va arata ca iubesti si esti iubit...
Astazi am aflat ce este iubirea, am aflat ca e exagerat si chiar jignitor sa numesti astfel un impuls, un sentiment care dureaza o luna, o saptamana, un an-doi; la fel cum nu poti spune ca ti-ai intalnit jumatatea intr-o persoana care la prima greutate dispare din viata ta... Poti numi iubire atunci cand reusesti sa treci peste orice fel de certuri cu partenerul, pentru ca sti ca in ciuda tuturor dificultatilor, nicaieri nu te vei simti mai bine decat in bratele lui si ca oricat timp ar trece sentimentul iubirii va dainui in viata cuplului mult peste maruntisurile nesemnificative ale vietii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu